EZO

Autor: Veaceslav Gurschi
 
Energia este unul dintre cele mai importante concepte fizice descoperite de om. Înțelegerea corectă a noțiunii de energie constituie o condiție necesară pentru analiza sistemelor energetice și a proceselor energetice.

În fizică, sau, mai general, în știință, tehnică și tehnologie, energia, potențialul care determină schimbări, este un concept folosit la înțelegerea și descrierea proceselor fizice și chimice.

Cuvântul energie provine din greacă veche ενέργεια, energheia, „activitate”, εν având semnificația „în” iar έργον având semnificația de „lucru” în sensul folosit în fizică (în lucru).

Cea mai generală definiție, prezintă energia ca MĂSURĂ A MIȘCĂRII MATERIEI. Din punct de vedere științific, energia este o mărime care indică capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic când trece printr-o transformare din starea sa într-o altă stare aleasă ca stare de referință. ENERGIA ESTE O FUNCȚIE DE STARE.

În realitatea noastră și în Ezoenergetică avem două surse principale de energie: Soarele și Nucleul terestru.

SOARELE (Proiectorul de sus)

Soarele este centrul energetic al sistemului planetar. Este cel mai mare corp cosmic din sistem. Forța gravitațională a Soarelui ajunge până la îndepărtata planetă Pluto și arată cât de mare este câmpul său energetic. Soarele generează și emană energie și lumină datorită cărora există viața în sistemul planetar. Particulele de energie/lumină se numesc fotoni. Energia solară până a ajunge în atmosfera sau câmpul energetric al Pământului, este relativ pură (energie pură). Odată ce razele solare pătrund în atmosferă, ele se combină cu substanța atmosferică prezentă în câmpul planetei noastre. Noaptea, funcția Soarelui o preia Luna, fiind corpul care reflectă activitatea solară. Fără Lună, viața de pe Pământ ar fi fost imposibilă.

NUCLEUL (Proiectorul de jos)

Nucleul terestru de fapt este Soarele intern al Pământului. Nucleul spre deosebire de mantie este activ, emană energie, putere proiectivă, cu vectorul de acțiune orientat spre exterior. Mantia terestră, din contra, din punct de vedere energetic este pasivă. Cu forța sa gravitațională ea atrage lumina, ca o sugativă de fotoni. Mantia absoarbe lumină din ambele surse: din nucleu și din fluxul solar. Forța gravitațională a planetei este asigurată de mantie. Nucleul și mantia formează câmpul energetic al Pământului sau atmosfera terestră (Luna circulă în sfera câmpului energetic teluric). S-ar părea că energia solară este mai puternică decât energia nucleului. Datorită stratului solid și gros al mantiei, acțiunea nucleului spre exterior este parțial ”izolată” și ”stinsă”. Dacă nucleul ar fi avut o mantie mai subțire, din cauza temperaturii ridicate la suprafață, nu ar mai fi existat viața pe Pământ. Iar nucleul gol, fără mantie, ar avea aceleași temperaturi ca pe Soare. Nucleul la fel, ca și Soarele, generează lumină, emană raze cu fotoni de lumină nucleară. Ca și Soarele, nucleul produce energie pură. Energia nucleară pătrunzând în stratul mantic își pierde puritatea, combinându-se acolo cu substanța mantică.  

AXA ENERGETICĂ

În Ezoenergetică, axa energetică, reprezintă canalul energetic comun, creat din fluxul energetic solar, de sus, și fluxul energetic nuclear, de jos. El trece prin meridianul energetic central al omului, care este conductorul energetic fundamental al organismului.